luni, 4 februarie 2008

Etapa 14: Dinamo Baumit Bucuresti - CS Universitatea Suceava 32-28 (16-14)


CS Universitatea Suceava a inceput cu o infrangere returul Ligii Nationale de handbal masculin.

In Sala Floreasca din Capitala, elevii lui Petru Ghervan s-au inclinat in fata formatiei Dinamo Baumit, scor 28 � 32, dupa un joc pe care bucurestenii l-au dominat de la un capat la celalalt.

O singură şansă au avut „studenţii” de a egala situaţia de pe tabela de marcaj, la jumătatea primei reprize, dar Cristian Adomnicăi a ratat singur cu portarul advers. În rest, gazdele au condus în permanenţă la o diferenţă de 3, 4 sau chiar 5 goluri.
După un tur de campionat în care a avut evoluţii fluctuante, Dinamo Baumit şi-a luat măsuri de precauţie în vederea meciului cu CS Universitatea pentru a obţine un succes care să o relanseze în lupta pentru un loc pe podium. De partea cealaltă, fără Leonard Bibirig, care nu a avut drept de joc în acest meci, echipa suceveană a suferit mult, mai ales în ceea ce priveşte apărarea. Nici pe faza de atac elevii lui Petru Ghervan nu au stat mai bine. Numeroasele greşeli individuale, lipsa de concentrare în momentele cheie ale disputei şi un arbitraj dubios al brigăzii hunedorene de arbitri, Pop – Mocany au fost „ingredientele” care au dus la această înfrângere.

În faţa unei formaţii cu o talie net superioară, sucevenii au intrat mai greu în meci şi, după 7 minute, gazdele aveau un avantaj de 3 goluri, scor 5-2. Cu Dorin Purcărea în mare formă, dinamoviştii şi-au menţinut minute bune avantajul de 3 goluri (7-4 în minutul 9 şi 8-5 în minutul 12).

Treptat, elevii lui Petru Ghervan s-au organizat mai bine în apărare şi pe fondul câtorva intervenţii foarte bune ale portarului Bogdan Pralea, CS Universitatea a redus scorul de pe tabelă. Totuşi, echipa care a avut cea mai mare diferenţă de goluri, în prima repriză, a fost tot Dinamo. În minutul 20, bucureştenii conduceau cu 12-7. Dar, pe fondul unei relaxări a gazdelor, „studenţii” au reuşit să se apropie la un singur gol de Dinamo, scor 13-12. Pe contraatac, Cristi Adomnicăi a avut şansa de a restabili egalitatea, dar interul sucevenilor a ratat singur cu portarul Bârză.
Când mai erau 5 minute din prima parte a jocului, conducerea tehnică a gazdelor a cerut time out. La reluarea meciului, dinamoviştii şi-au revenit şi au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 16-14. Pe finalul reprizei, antrenorul Petru Ghervan a cerut explicaţii arbitrilor pentru acordarea unei lovituri de la 7 metri şi a fost avertizat cu cartonaş galben.
Repriza secundă a început cu o secetă de goluri la ambele porţi. Primii care au punctat au fost dinamoviştii, în timp ce universitarii au marcat prin Chiruţ abia în minutul 36. Deşi Purcărea a ratat o aruncare de la 7 metri, cei care s-au distanţat pe tabelă au fost tot gazdele, susţinute în tribună şi de unul dintre acţionarii echipei de fotbal, Vasile Turcu.
Un alt capitol la care au suferit handbaliştii noştri au fost momentele, ce-i drept destul de puţine comparativ cu gazdele, în care au jucat în superioritate numerică. Cu un om mai mult pe teren, sucevenii au încasat cel puţin 5 goluri, în diferite perioade ale jocului.
În minutul 48, Dinamo Baumit conducea cu 24-21 după care într-un interval de numai 3 minute, bucureştenii s-au distanţat la 5 goluri, scor 27 – 22. Finalul de meci a consemnat accidentarea lui Chiruţ, ratarea de la 7 metri a lui Adi Mitrea şi alte câteva contraatacuri nefructificate de echipa suceveană. Scor 32 – 28 în favoarea gazdelor care au făcut rocada cu CS Universitatea. Astfel, Dinamo este acum pe locul 6 iar Suceava pe poziţia imediat următoarea cu 15 puncte, la fel ca Minaur Baia Mare şi CSM Medgidia.
CS Universitatea ocupă un loc 7 care poate fi înşelător, întrucât deşi este la o distanţă de 4 puncte de podium, gruparea suceveană are doar 5 puncte avans faţă de zona retrogradării şi orice alt pas greşit ar putea cântări greu spre finalul sezonului.
„Am crezut în victorie până la finalul meciului dar, din păcate, nu am reuşit să învingem. Am jucat mult în inferioritate numerică, dar am şi ratat în situaţii în care nu trebuia să se întâmple acest lucru. Azi am fost arbitraţi de doi tineri dornici de ascensiune şi asta spune totul” a concluzionat antrenorul Petru Ghervan.

În ceea ce priveşte accidentarea lui Adi Chiruţ, el a mers imediat după meci la o clinică din Bucureşti, unde a efectuat o radiografie. Petru Ghervan a precizat că nu este nimic grav, dar jucătorul va face un control amănunţit la Suceava. „Nu se pune problema ca Adrian Chiruţ să nu joace cu Poli Izometal Timişoara” a precizat tehnicianul Universităţii Suceava.

Au marcat:
Dinamo: Dorin Purcărea – 6 goluri, Ioan Roşca – 6, Liviu Mironescu – 5, Marian Filip – 4, Vladimir Rusia – 4, Andrei Vasiuk – 4, Alexandru Dimache – 2 , Bogdan Voica – 1
CS Universitatea: Cristian Adomnicăi – 7 goluri, Adrian Chiruţ – 5, Cristian Bursuc – 5, Răzvan Gavriloaia – 4, Marius Ignat – 3, Adi Mitrea – 3, Mădălin Ţuţu – 1.

0 comentarii: