duminică, 31 august 2008

Suceava, Siret si Vatra Dornei, primele locatii pentru SMURD-ul sucevean




• conducerea Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă (ISU) Suceava a stabilit primele trei locaţii pentru echipajele SMURD • cele trei locaţii sunt Suceava, Siret şi Vatra Dornei, criteriile de bază după care au fost alese fiind numărul crescut al accidentelor rutiere petrecute în cele trei zone, complexitatea acestora şi distanţele de deplasare a echipajelor • cele trei echipaje SMURD vor funcţiona cu paramedici, angajaţi ISU care au urmat, în prealabil, cursuri de acordare a primului ajutor susţinute la Centrul Regional SMURD Iaşi • până la sfârşitul anului, la Suceava trebuie să ajungă încă şase maşini SMURD
Conducerea Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă (ISU) a stabilit deja locaţiile unde va funcţiona serviciul SMURD, respectiv Suceava, Siret şi Vatra Dornei. Şeful ISU Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, ne-a spus că cele trei locaţii au fost alese în funcţie de numărul accidentelor rutiere şi complexitatea acestora şi, totodată, în funcţie de distanţa de deplasare a echipajelor. Suceava este recunoscută pentru numărul crescut de accidente rutiere, iar un astfel de serviciueste absolut necesar. Dat fiind drumul european care străbate Siretul şi care implică trafic şi flux continuu de maşini, balanţa s-a înclinat spre Siret atunci când au fost alese cele trei locaţii pentru funcţionarea într-o primă fază a echipajelor SMURD. De asemenea, Vatra Dornei este o zonă neacoperită din punct de vedere a asistenţei de urgenţă primară, iar un alt neajuns îl reprezintă accesibilitatea în zonă. Colonelul Lulciuc a precizat că în momentul în care la Vatra Dornei va funcţiona un echipaj SMURD vor fi acoperite şi localităţile până la Bistriţa. Cele trei maşini SMURD care vor ajunge la Suceava, termenul limită fiind sfârşitul lui septembrie, sunt de la luate de la Cluj, Ploieşti şi Arad şi transferate la Suceava. După preluarea celor trei autospeciale sanitare vor fi încheiate formalităţile de predare către ISU. În prima fază de funcţionare a serviciului SMURD, echipajele vor fi formate din paramedici, adică angajaţi ISU, care au urmat, în prealabil, cursuri de prim ajutor. În acest context, 39 de subofiţeri angajaţi ai ISU au urmat cursuri de acordare a primului ajutor, de la Fălticeni, Rădăuţi, Vatra-Dornei, Siret şi Suceava. Cursurile s-au ţinut la Centrul Regional SMURD Iaşi şi tot acolo angajaţii au făcut practică, timpul alocat cursului fiind două săptămâni. De la începutul lunii septembrie vor fi cursaţi, tot la Iaşi, alţi 12 subofiţeri, astfel încât să fie acoperite toate locaţiile. "Inclusiv conducătorii-auto trebuie să urmeze cursul de prim ajutor, aceştia fiind tot subofiţeri", spune colonelul Lulciuc. La ora actuală, în judeţ, funcţionează echipaje de acordare a primului ajutor în colaborare cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, în sistem SIAMUD. Astfel, prin serviciul 112 se prezintă la solicitări, când este cazul, atât angajaţi ISU, cât şi ambulanţeri. În momentul în care va funcţiona serviciul SMURD, la solicitări vor participa doar angajaţii ISU. "Vom colabora şi în continuare cu Serviciul de Ambulanţă, pentru locaţiile unde vor funcţiona echipaje în sistem SIAMUD, Rădăuţi şi Fălticeni", precizează colonelul Lucel Lulciuc.

• Până la sfârşitul anului, încă şase maşini SMURD, precizează colonelul Lucel Lulciuc, şeful ISU

Până la sfârşitul anului, la Suceava trebuie să ajungă încă şase maşini SMURD astfel încât să fie asigurate toate cele nouă locaţii unde funcţionează, la ora actuală, module SIAMUD, respectiv Suceava, Fălticeni, Siret, Rădăuţi, Vicovu de Sus, Solca, Gura Humorului, Câmpulung şi Vatra Dornei. Dacă în prima fază de funcţionare a celor trei echipaje SMURD, paramedicii vor acorda primul ajutor şi vor transporta pacienţii la spital, în cea de-a doua fază de funcţionare se va pune la punct sistemul de reanimare. Astfel, cea de-a doua fază implică şi medici specializaţi în medicină de urgenţă. Cum, la ora actuală, atât Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, cât şi Serviciul de Ambulanţă Suceava au deficit de medici urgentişti, primul pas în acest sens este micşorarea deficitului prin atragerea de medici urgentişti la Suceava. În acest context, SMURD-ul sucevean va participa la solicitări atât cu paramedici, cât şi cu medici din cadrul instituţiilor menţionate. "În cel mult doi ani sperăm ca serviciul SMURD-ul sucevean să funcţioneze în limitele menţionate", precizează colonelul Lucel Lulciuc, şeful Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Suceava.